Rețeta unui accident perfect: Mașina furată, alcool „la bord”, fără permis, iar lista poate continua

n noapte de 16 septembrie a.c., în jurul orei 23.50,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Luminii, din Zănești.

Din cercetări le efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 25 de ani, din Zănești, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză aparține fostei sale concubine, de la care bărbatul ar fi luat cheile, fără acordul acesteia.

Tânărul în cauză, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au extins cercetările cu privire la un minor, de 15 ani, din Zănești, pasager în momentul impactului, care ar fi condus și el pe drumurile publice autoturismul în cauză.

În baza probatoriului administrat, la data de 17 septembrie a.c., tânărul de 25 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Vezi mai multe știri pe Ziar Roznov

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate