Reținuți după ce au furat 100 l de motorină de la un autocamion parcat în Târgu-Neamț

Trei nemțeni au fost reținuți de polițiști, la o săptămână după ce ar fi furat 100 litri de motorină de la un autocamion parcat în Târgu-Neamț.

Marți, 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Tg. Neamț cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț și a Secției de Poliție Rurală Bicaz, au depistat 3 persoane  cu vârste de 20, 22 și 30 ani domiciliați in Piatra Neamț, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că în data de 3 ianuarie 2023, aceștia au sustras 100 litri de motorină de la un autocamion parcat pe raza orașului Tg. Neamț, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Neamț.

În baza probatoriului administrat, față de cei trei suspecți a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate