RIFIL – povestea noastră – o poveste de succes – 1973

24 aprilie 1973 va rămâne într-o istorie a economiei românești și europene ca o dată de referință. Este data semnării documentului care statua constituirea societății mixte româno-italiene RIFIL. Era o breșă în zona economiilor de tip socialist, RIFIL fiind prima companie din blocul comunist Est-European în care capitalul de stat se asocia cu cel privat pentru desfășurarea unei activități industriale.

Prin decretul nr. 252  al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România era aprobată constituirea societății mixte, contractul de societate și statutul societății, fapt care a permis ca pe 14 mai Ministerul Finanțelor să emită certificatul de înregistrare.  Toate acestea au fost posibile dupa mai multe runde de discutii între reprezantantii grupului industrial din Italia format din Emilio Falco si Giacomo Verzoletto și cei ai autoritătilor din România respectiv conducerea Ministerului Industriei Chimice și a Centralei Industriale de Fibre Chimice Săvinești. Sediul societății era în Săvinești, contractul era valabil 16 ani, iar capitalul social era stabilit la 2.333.000 USD. Este de remarcat că asocierea s-a făcut între Centrala Industrială de Fibre Chimice Săvinești – deținătoare a 52% din capitalul social și ROMALFA SpA Biella – Italia – deținătoare a 48% din capitalul social.

        Pentru istorie merită din nou consemnate numele semnatarilor contractului, Valeriu Momanu, din partea română și Emilio Falco, pentru partea italiană.

Luigi Bodo- elementul de continuitate la Rifil

Factorul de continuitate până în prezent a fost Luigi Bodo, actualmente Președintele Consiliului de Administrație, care a luptat ca Rifil să continue să produca și să ajungă acolo unde a ajuns.

În desfășurarea activităților, RIFIL are ca deviză: „OBIECTIVUL NOSTRU ESTE SUCCESUL” dar modul în care obținem succesul în afaceri este la fel de important ca și succesul în sine, dovada ca rezultatele au fost in permanenta foarte bune si ca exista “ PUTEREA DE A MAI CRESTE” – sloganul nostru de la implinirea a 40 de ani de la infiintare.

Pas cu pas –  istoria unui succes

1973

În luna iunie sunt demarate de către asociatul român lucrarile de constructie a spațiilor de producție pentru RIFIL, în baza unui proiect stabilit în prealabil cu asociatul italian.

Spațiile de circa 40.000 mp sunt amplasate pe circa 60.000m2 teren situate în Savinești lângă Combinat și urmează a fi închiriate societății RIFIL.

Giacomo Verzoleto și primii directori

1974 

RIFIL face primele angajari. Sunt numite persoanele din conducerea societății:

Domnul LAURENTIU AMALINEI –  Director General

Domnul SERGIO MESSORE – Director Tehnic – Comercial

Domnul BUCUR POPA RADU – Director Economic.

Sunt apoi angajati primii salariați dintre care amintim: Vasile Roibu, Vasile Lungoci, Ion Dascalu, Mihaela Iftimie – pentru structura functionala si Ionel  Cristescu , Aurel Petre, Ion Stoian,  Petre Marcu, Ion Lazar, Petru Filip, Petru Ion, Constantin Pintescu, Traian Ciobanu – pentru structura de producție.

1975

După terminarea construcției cu toată infrastructura necesară și montarea mașinilor și utilajelor, se angajează specialiștii italieni: dnii. Luciano Franchino-sef secție Pieptănătorie, Luigi Bodo– șef secție Filatura și Franco Cazzamalli– sef sectie vopsitorie. Intră în lucru primele cantitati de fibră melană produsă la Săvinești care, prin parcurgerea fazelor de cardare, pieptănare, laminare, filare, bobinare, dublare, răsucire cu inele și sculuire, se transformă în primele cantități de fire produse la RIFIL.

Iunie este luna în care este finalizată secția vopsitorie care începe activitatea, asigurând astfel realizarea unui produs complet, cu valoare adaugată și calitate superioare.

1976 – 1988

La propunerea conducerii societății, asociații aprobă o serie de măsuri pentru intrarea pe noi piețe. Tinând cont de exigentele sporite de pe piață, se procedează la achiziția de mașini și utilaje performante, operațiuni finanțate prin leasing cu o societate din Elvetia– Rifil fiind primul agent economic din Romania care utilizeaza aceasta modalitate.de finanțare. De altfel, in aceeasi perioadă RIFIL a utilizat mijloace moderne in activitatea financiar – bancara, cum ar fi de exemplu factoring – ul prin intermediul Băncii Române de Comerț Exterior a României.

Fiind și întreprindere de comerț exterior, întreaga evidență a activității economice și comerciale, bilanțul contabil, erau ținute exclusiv în valută, toate vânzările se făceau la export și toate plățile se făceau numai în dolari, constituind o sursă  importantă de venituri în devize ale României.

De asemenea, este un promotor al introducerii în activitațile de producție și administrative a celor mai noi produse ale tehnologiei IT.

Această perioadă are o influență hotărâtoare asupra formarii profesionale și educației în general a personalului care s-a constituit într-un colectiv respectat. Oamenii erau mândri că lucrau  la Rifil pentru că aici aveau salariile cele mai mari, nu au fost niciodată “neîndepliniri de plan” care să ducă la diminuarea salariului, nici penalizări, primeau chiar în plus 15% spor de societate și al 13-lea salariu sub forma de participare la profit.

Nu trebuie neglijat faptul că, spre deosebire de celelalte întreprinderi, RIFIL a fost “scutită” de atârnarea pe perete a lozincilor, îndemnurilor la munca pentru construirea socialismului, de participare la munca patriotică, nu erau obligați să participe la manifestarile politice ale vremii. Toate acestea au contribuit la creșterea încrederii personalului în siguranta locului de munca.

De la insolvență forțată spre un nou început

1989 – mai

Pe fondul deteriorarii vieții politice și economice din România și profitând defaptul că au trecut cei 16 ani de la inființarea societății, în ciuda eforturilor asociaților, societatea își închide activitatea, personalul fiind transferat la Combinatul de la Săvinești.

Decizia a fost una exclusiv politică, ignorandu-se aportul pe care RIFIL l-a avut în economia României prin cele peste 250 milioane USD cifră de afaceri și peste 20 milioane USD profit.

Septembrie

Societatea intra din punct de vedere juridic în lichidare. Lichidatorii, numiți  atât de către asociatul român cât și de asociatul italian, tergiversează în limita posibilitatilor procedurile de lichidare în speranța unei reveniri la decizia luată.

Decembrie

În România se declanșează mișcarile populare de schimbare a regimului politic. Cade regimul communist.

Pe 22 decembrie 1989, Luigi Bodo – în prezent președintele Consiliului de Administrație– se afla în Italia și a transmis un telex istoric: „Bună ziua. Este clar că sunt foarte emoționat. Azi este una din cele mai frumoase zile din viața mea chiar dacă sunt în Italia. Plouă, dar este ca primăvara. Sper că toată lumea este bine. La mulți ani și să ne vedem curând. Acum am multe de zis, dar am lacrimi în ochi, așa că nu mai văd bine. Ciao la toată lumea”.

 Ioan Strătilă, fost director general și președinte al Consiliului de Administrație

1990 – 15 ianuarie

La invitația conducerii Ministerului Industriei Chimice din România – domnul Ministru Gheorghe Caranfil și domnul Ministru Valeriu Momanu, domnii Emilio Falco, Giacomo Verzoletto si Luigi Bodo sosesc la București.

Împreună se hotărăște încetarea procedurii de lichidare și se pun bazele reluării activității RIFIL  începand cu data de 1 februarie 1990. Totodată se numeste noua conducere formată din domnii Ion Strătilă si Luigi Bodo.

1 februarie

La Casa de Cultura din Piatra Neamț are loc prima întâlnire între conducere si angajații RIFIL. Întâlnirea este emoționantă constituind o garanție pentru crearea unei contribuții colective la ceea ce trebuie să devina RIFIL.

1992 – 1994

RIFIL investește utilizând fonduri proprii, în creșterea capacitații de producție, diversificarea gamei de produse, îmbunatățirea  calitații, etc.

În paralel încep cautările și tratativele pentru extinderea activitații prin colaborare, asociere și  fuzionare cu alți producători români din domeniu.

În 1993 se constituie o societate de comercializare a firelor ROMALFA SRL cu sediul la Săvinești. Ulterior, în 1994, în ROMALFA intră ca asociat  producătorul de fire tip bumbac Moldofil de la Campulung Moldovenesc, prin aport de capital social în natură (clădiri, teren, utilaje), rezultând societatea ROMALFA SA Câmpulung Moldovenesc.

1995 – 4mai/17 mai

Grevă! Angajații RIFIL, sub influența unor factori destabilizatori, declară grevă având revendicări  neîntemeiate. Aceasta a avut urmări negative atât pentru fabrică cât, mai ales, pentru salariați . Acțiunile greviste încetează la 17 mai, astfel că pe 22 mai se reia producția.

1996 – octombrie

RIFIL se transformă din SRL  în societate pe acțiuni, având ca acționari Fibrex, Melana, Comes, Romalfa Italia, Fraver Textile Internațional, domnii Emilio Falco, Giacomo Verzoletto, Luigi Bodo. Primul Consiliu de Administrație este compus din domnii: Ion Strătilă și Luigi Bodo.

1998

Adunarea Generală a Acționarilor hotărăște ca RIFIL să cumpere din fonduri proprii terenul și spațiile de producție de la Fibrex SA – proprietarul acestora. Costul achiziției este de 2,4 milioane USD.

În același an, RIFIL face demersurile necesare, după multe încercări anterioare nereușite, pentru cumpărarea  fabricii Melana. Acțiunea a fost împiedicata atât de persoane din conducerea Melana SA cât și a unor autorități centrale de decizie, condamnând Melana la faliment.

1999

RIFIL continuă politica de extindere a activității prin preluarea de active și/sau acțiuni de la alte societăți din domeniu.

Astfel, RIFIL devine acționar la  FIRMELBO Botosani, FILATURA BUZAU – producători de fire tip lână, precum și la Filatura de bumbac Gura Humorului, care se transformă în Novafil SA.

2001 – decembrie

RIFIL răscumpăra cu fonduri proprii acțiunile deținute de asociații români cu 1,8 milioane USD.

2003

Rifil, împreună cu Industria Italiana Filati si Filpucci Italia, înființează, Societatea Industria Filati Buzău,  specializată în producerea firelor fantezie pentru tricotaje și pentru lucrul de mână.

2004 – 16 decembrie

Un  incendiu  produs de un scurt circuit, afectează un număr important de mașini și provoacă daune semnificative în toate secțiile de producție. Au fost stabilite și puse in practică măsurile de normalizare a spațiilor și echipamentelor de producție în așa fel încat activitatea a fost reluată în 10 ianuarie 2005, cu excepția halei afectate care a repornit în luna mai 2005. Pagubele totale au fost de 5 milioane euro, recuperate aproape în întregime prin politica de asigurari a firmei.

Valerica Leonte-actualul director general Rifil

2005 – 2012

În acești ani ne-am consolidat poziția noastră pe piață, am dezvoltat producția cu noi tehnologii,  am răspuns la solicitarile clienților  implementand serviciul “PRONTO SERVICE”, care asigura  livrarea  unei  comenzi în 7 zile.

Consiliul de Administratie s-a completat cu noi membri, fiind format din domnul Stefano Verzoletto actionar principal, doamna Valerica Leonte – Director General RIFIL, domnul Ion Antohi – Director General Novafil, care s-au alaturat domnului Ion Stratila – Presedinte si domnului Luigi Bodo – Vicepresedinte.

În  decembrie 2007 am fuzionat  cu ROMALFA  SA  înglobând  aceasta  societate în RIFIL.

2013-2023

A fost continuată politica de consolidare a poziției Rifil pe piață.

În 2013 Rifil și-a extins producția începând să producă fire tip chenille pentru țesături printr-un punct de lucru deschis la Dorohoi, ulterior cumpărând spațiile și mijloacele de producție.

În 2014 Rifil a devenit acționar cu 100% a Rolanatex Botoșani,o filatură care produce în principal fire de lână.

Rifil- puterea exemplului

De la înființare până în prezent Rifil a adus o contribuție economica importantă comunei Savinești, județului Neamț și regiunii Moldova.

S-a format o tradiţie, instituită cu ani în urmă, a companiei de a se implica activ în viaţa comunităţii, în general, şi a cetăţenilor, în particular. Simţul de răspundere socială este puternic la o companie de anvergura RIFIL şi asta se vede în acţiunile umanitare, în sponsorizarile făcute şi în alte acţiuni concrete prin care aceasta întoarce oamenilor o parte din bogăţia creată. Este o relaţie ce durează în pofida greutăţilor economice prin care a trecut ţara şi, implicit compania, bazată pe principiul că trebuie să fii vizibil și alături de comunitate, trebuie să ai și o responsabilitate socială .

RIFIL a fost astfel și o putere a exemplului pentru alții. Așa a sponsorizat spitalul, licee, școli și grădinițe, echipa de volei masculin, echipa de fotbal, teatrul, alpinismul, persoanele cu nevoi speciale prin intermediul asociatiilor și fundațiilor non profit.

Valorile RIFIL sunt ETICA si RESPECTUL.

Etica în tot ceea ce întreprindem, pe toate planurile, inclusiv social și comunitar și respectul pentru oamenii cu care lucrăm, fie că sunt proprii salariați, colaboratori, furnizori, clienți, autorități.

Cea mai mare realizare este de a fi fost și de a fi încă, un punct de referința pentru multe familii de români din Piatra Neamț si din împrejurimi. Când Rifil a început să producă, au fost angajați tineri care abia terminaseră școala, care apoi si-au construit o familie și mai târziu și copiii lor au început să lucreze în fabrica noastră. Cei mai mulți dintre primii salariați sunt deja la pensie. Prin urmare au petrecut toată viața lor de muncă la Rifil.

Pentru persoanele care au lucrat sau lucrează la Rifil, este vorba de un sentiment de mândrie al apartenenţei la o companie puternică ce a cunoscut managementul de tip capitalist încă din anii comunismului şi care s-a menţinut în topul firmelor româneşti prin competenţa, seriozitatea şi spiritul unor oameni deosebiţi care dau încrederea angajaţilor că se pot baza pe ziua de mâine.

Conducerea Rifil si toți angajații, lucrează intr-un climat de mare responsabilitate, care are ca obiectiv o activitate constanta de cercetare și dezvoltare a proceselor de producție, până ce am ajuns la un grad de excelență si de performanță care ne permite sa fim luați drept exemplu chiar și de competitorii noștri internaționali.

Imagini din fabrică

De unde am pornit si cine suntem astazi 

-Am pornit de la un capital de 2,33 milioane USD și am ajuns un grup cu un capital social de 22 milioane USD.

-De la o singură fabrică, cea din Savinești, am ajuns la 5 la care se adaugă ceea ce am achiziționat de la Melana tot în Savinești unde am făcut un centru logistic pentru grup, am mutat producția de fire chenille de la Dorohoi și intenționăm să facem o secție de reciclare a deșeurilor obținute din producție.

-Cifra de afaceri anuală a crescut de la 12 milioane USD la  aprox 150 milioane USD la nivel de grup;

-Producția realizată de grup (inclusiv  firele prelucrate de la Gura Humorului)  a crescut de la 3000 tone/an la 20.000 tone/an;

-Patrimoniul societății la sfârșitul lui 2022 este de 51 milioane EURO;

-În prezent vânzarea produselor se face în 27 de țări (inclusiv România)

Cum în lume s-a schimbat modul de a concepe relațiile de afaceri și sociale, și RIFIL are nevoie de o schimbare a modului de a concura pe piața globală. Este suficient să spunem că doar 15% dintre companiile industriale din sectorul textil din întreaga lume au avut norocul să aibă longevitatea RIFIL.

Imagini din fabrică

Principiile generale RIFIL

RIFIL este preocupată de înțelegerea, satisfacerea și depășirea cerințelor, nevoilor și așteptărilor părților interesate. Principiile pe care își bazează întreaga activitate sunt:

– Integritatea – suntem un colectiv cu conduită  onestă. 

– Loialitatea – suntem devotați companiei și clienților noștri în scopul îndeplinirii obiectivelor asumate;

– Responsabilitatea – ne asumăm responsabilitatea pentru activitățile întreprinse de noi și suntem gata să suportăm consecințele acestora.

 – Respectul legii – respectăm prevederile legale și nu ne abatem de la acestea. Încălcarea legii este nepermisă. 

– Echitate – atât angajații societății cât și clienții sunt  tratați imparțial, corect și echitabil.

 – Satisfacția clienților – folosim toate resursele pentru atingerea unui standard ridicat de calitate a serviciilor prestate, pentru satisfacerea cerințelor clienților și câștigarea loialității acestora; 

– Experiența și competența – ne bazăm pe o buna judecată profesională asigurată de experiența și valoarea angajaților noștri;

– Tradiție –având 50 ani de experiență, am dobândit tradiție pentru că noi credem în continuitatea valorilor noastre;

– Spirit de echipă – comunicăm, conlucrăm și reușim împreună;

– Obiectivitate – informarea precisă și soluționare imparțială a cererilor

– Transparența – oferim clienților toate elementele necesare pentru luarea deciziilor;

– Nediscriminare – asigurăm tratament identic tuturor clienților;

– Confidențialitate – protejăm informațiile sensibile ce ar aduce atingere concurenței libere și loiale.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate