ROMANESCU – prospectivă, expoziție de pictură, acuarelă și pastel, Sala ”C. Brâncuși” Palatul Parlamentului, București, 1-31 Mai 2023

Am ales ca titlu prospectiva, pentru că pur și simplu nu mi-a plăcut să-i zic retrospectivă, prefer o privire dinamică spre viitor decât una statică, spre trecut.

Expoziția cuprinde un traseu retrospectiv, cu lucrări de acuarelă din anii 60 și pictură începând cu anii 90 până în prezent. Sunt prezente și multe lucrări din colecții particulare. Traseul evocă o desfășurare a ciclurilor de creație: începînd cu perioada de influență cubistă și peisajul flamand, continuînd cu preocupările legate de ”Semn” și ”Gramaticile geometrice” până la tematicile prezentului. O atenție  specială am acordat acuarelei, tehnică cu care am început în anii 60, sub îndrumarea marelui acuarelist Ștefan Hotnog și continuată în prezent prin participarea la Simpozioanele de acuarelă ”Iulia Hălăucescu” de la Tarcău, începând cu 2019, unde Fundația noastră este și co-organizator.

În anul 2017 am înființat Fundația Mircea Titus Romanescu, organizând Simpozioane, tabere și expoziții și editând afișe, pliante și albume de artă. Traseul trebuie completat și cu o activitate publicistică reprezentată prin cronica de artă. Lăsăm la latitudinea vizitatorului expoziției să aplice singur, neghidat, analizind prospectiv traseul expozițional în ideea de a găsi acele tendințe, mai puțin aparente, care pot genera direcții de viitor. Și , bineînțeles, îl invităm să se bucure de realizările întregului traseu expozițional.

Mircea Titus Romanescu – Piatra Neamț, vineri 14 Aprilie 2023

P.S. Expoziția este dedicată memoriei tatălui meu: Dr. Gh. Romanescu, de la a cărei  naștere, în acest an (4 Mai) aniversăm o sută de ani.

Scurtă biografie

Romanescu Mircea Titus, născut la Piatra Neamț (România) la data de 16.08.1950. Domiciliat stabil în București, reședință în Piatra Neamț. Absolvent al  Institutului Politehnic București și al Universității de Vest, Facultatea de Arte Plastice din Timișoara(masterat-management și impresariat în arte vizuale-Prof. C.Prut). Studii libere de pictură în atelierul maestrei Elena Uță Chelaru. Membru al U.A.P.din România-secția pictură, filiala Neamț. Cofondator al Fundației Mircea Titus Romanescu-domeniul artelor vizuale.

Lucrări în muzee şi colecţii de artă: Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti, Muzeul de artă Cotroceni, Muzeul de artă Bârlad (România), Muzeul de artă Piatra Neamţ (România), Muzeul de arta Oradea, Muzeul de arta Baia Mare, Muzeul de artă Satu Mare, Muzeul de artă Ploiesti, Muzeul ”Arta Lemnului” – Câmpulung Moldovenesc, Muzeul de artă ”Iulia Hălăucescu” din Tarcău-Neamț, Institutul Cultural Român Viena, Colecţia Primăriei din Kromeritz (Republica Cehă), Colecţia Ambasadei Române din Praga, Muzeul de artă Sharjah (Emiratele Arabe Unite), Institutul Cultural Român Veneţia, Institutul Cultural român Bucuresti, Colecţia Asociaţiei „La Francophilie”  – Paris, Colecţia Festivalului Internaţional de Artă Mahares  – Tunisia, Galeria de artă DALIKO – Krems (Austria).

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate