S-au modificat tarifele pentru locurile de parcare de reședință din Târgu-Neamț

De la 1 februarie, s-au modificat tarifele pentru locurile de parcare de reședință de pe raza orașului Târgu-Neamț.

Astfel, pentru noile contracte și actele adiționale la contractele existente, încheiate începând cu 1 februarie, tariful pentru un loc de parcare de reședință, aflat pe domeniul public, în baza unui contract tip abonament este de 185 lei/ an (inclusiv TVA) pentru persoanele fizice și 265 lei/ an pentru persoanele juridice.

De parcările de reședință se ocupă CIVITAS COM, societate a cărui unic acționar este Orașul Târgu-Neamț. Tarifele s-au schimbat recent prin hotărâre de Consiliu Local (CL) proiectul fiind inițiat de Adunarea Generală a societății CIVITAS, din care fac parte consilierii locali Vasile Dron, Vasile Luculescu și Vlad Bârsan.

S-a avut în vedere faptul că tarifele de închiriere a parcărilor de reședință nu au fost modificate în ultimii doi ani. Amintim că, printr-o hotărâre de CL, din martie 2021 și până acum, un loc de parcare de reședință era închiriat cu 160 lei/ an unei persoane fizice, respectiv 240 lei/ an în cazul persoanelor juridice. Potrivit CIVITAS COM, modificarea era necesară din cauza inflației, a creșterilor salariale și a cheltuielilor materiale, utilităților etc.

Andreea Trăsnea

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate