„Scări pe Toaca” – prima ediție a unei competiții în care se întrec pompierii nemțeni

Pentru pompieri pregătirea este foarte importantă. Pe lângă pregătirea teoretică privind modul de intervenție, salvatorii desfășoară și pregătire fizică. De fiecare dată, pompierii nemțeni au fost răsplătiți pentru eforturile depuse atât la intervenții, cât și la competițiile sportive la care au participat.

Muntele Ceahlău, emblema județului Neamț a devenit o bază de pregătire pentru testarea nivelului de pregătire a pompierilor nemțeni. Vârful Toaca este situat la o înălțime de 1904 m și este al doilea ca mărime din Masivul Ceahlău, după vârful Ocolașul Mare.

Astăzi, 30 septembrie, s-a desfășurat prima ediție a Concursului Scări pe Toaca. Dis-de-dimineață, 30 de pompieri din cadrul ISU Neamț, au plecat spre muntele Ceahlău.

Urcarea până la locul unde avea să se desfășoare evenimentul s-a făcut pe cel mai scurt traseu, pe drumul forestier prin Poiana Stănilelor.

La această primă ediție s-au înscris pompieri de la cele trei detașamente (Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț) dar și din structurile suport ale ISU Neamț (logistică, inspecție, secretariat, serviciul pentru pregătirea populaţiei și centrul operațional).

După cum se știe, pompierii intervin echipați corespunzător, cu costumul de pompier. Așa a fost și la „intervenția” de astăzi. Fiecare concurent s-a echipat cu bocanci, costumul Nomex, cască, mănuși și aparat de respirat cu butelie goală. Pare ușor, doar că echipat astfel, fiecare concurent a urcat cele 519 trepte aflate la altitudinea de 1771 metri, până în vârful Toaca.

Câștigătorii acestei prime ediții au fost:
-plt. adj. șef Grecu Mario-Ciprian (04:52)
-plt. Iancu Alin (04:53)
-plt. Găvriluț Samuel (05:00).

De menționat este faptul că la acest eveniment a fost prezentă și o femeie care a urcat cele 519 trepte, echipată corespunzător, alături de colegi. Plt.adj Stârlichi Ancuța a terminat proba cu bine, în 07:57.
Intenționăm ca ediția din 2023 să fie deschisă tuturor celor care vor să ni se alăture, să-și testeze limitele, cu mențiunea că vor păstra dress code-ul din acest an (costum de pompier cu aparat de respirat).
Felicitări tuturor pentru participare!

a transmis ISU Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate