Se aude și la Neamț? Klaus Iohannis pune punct demisiilor politice și cere pedepsirea adevăraților vinovați

Doi miniștri au demisionat în urma dezvăluirilor privind condițiile în azilele din Ilfov, respectiv Marius-Constantin Budăi – Ministerul Muncii și Gabriela Firea – Ministerul Familiei. Premierul Marcel Ciolacu a făcut astăzi nominalizări pentru înlocuitori – Simona Bucura-Oprescu la Ministerul Muncii și Natalia Intotero la Ministerul Familiei.

S-a discutat în spațiul public și despre demiterea politică a altor miniștri, în special Raluca Turcan – PNL, care era ministrul Muncii în guvernul Cîțu și desigur că unii au cerut și demisii de prefecți sau șefi de deconcentrate încercând să profite politic de necazurile românilor. Întrebat dacă vor urma și alte demisii politice, președintele României a făcut astăzi o declarație prin care sugerează că e timpul să se găsească adevărații vinovați de ororile din centrele rezidențiale. O veste proastă pentru pasionații de intrigi și circ politic, dar bună pentru aplicarea corectă a legii într-un stat care se pretinde a fi de drept.

Acum cred că demisiile politice au fost suficiente. Pentru moment este important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite. Pe de altă parte, sigur că acele două portofolii așteaptă noi titulari. Premierul m-a informat despre intenția de a propune două persoane și probabil, miercuri deja, vor depune jurământul. 

a precizat Klaus Iohannis

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate