Se împlinește anul de când nu mai există aparate de taxat în parcările cu plata orară din Piatra-Neamț.
Se împlinește anul de când nu mai există aparate de taxat în parcările cu plata orară din Piatra-Neamț. O altă demonstrație de neputință administrativă din partea primăriei.
Anul trecut, în luna aceasta, primăria Piatra-Neamț a luat o decizie contestabilă care își arată acum efectele negative. Administrarea parcărilor cu plata orară a fost întreruptă, după ce autoritățile locale au decis să încheie colaborarea cu firma responsabilă de gestionarea acestora.
Cu promisiuni de parcări inteligente și inovatoare, autoritățile ne povesteau de soluții pentru o gestionare mai eficientă a parcărilor din oraș doar că nu au mai eficientizat nimic.
În urma trecerii unui an de la acea decizie, este evident că primăria nu a reușit să pună în aplicare nicio soluție viabilă. Aparatura modernă și eficientă în gestionarea parcărilor nu a fost adusă, iar până în prezent orașul se confruntă cu probleme majore în privința parcărilor.
Această decizie a evidențiat o incompetență administrativă, iar cetățenii din Piatra-Neamț resimt acum consecințele. În loc să ofere soluții și să asigure o gestionare adecvată a parcărilor, primăria a dovedit o lipsă de viziune și o incapacitate de a pune în aplicare promisiunile făcute.
Această situație arată modul de administrare al primăriei și ridică întrebări cu privire la competența echipei responsabile de gestionarea parcărilor în oraș.
![](https://ziarneamt.ro/wp-content/uploads/351122807_6141775719271080_2052533410884008657_n-1024x768-1.jpg)
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt