Seria abaterilor grave în trafic continuă: depistați în flagrant de polițiștii nemțeni

La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, pe DJ 209B, în localitatea Borca, a unui autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 00:50, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Roman aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Roman, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din județul Dâmbovița.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 20:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Decebal, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Dobreni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu prezintă probă în dosarul penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate