Seria delictelor silvice continuă: material lemnos și cherestea transportate fără a fi menționată cantitatea pe avizul de însoțire (FOTO)

La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat pe Drumul Național 17B, din localitatea Borca, un ansamblu de vehicule care transporta aproximativ  34,5 m.c. de material lemnos și 9,2 m.c. cherestea.

Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că pe avizul de însoțire nu era menționată cantitatea de cherestea transportată.

Conducătorul auto, în vârstă de 43 de ani, din Borca, a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor legislației silvice, fiind dispusă confiscare cantității de cherestea, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Borca.

***

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei  12:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat în localitatea Războieni, un tractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 54 de ani, din aceeași localitate, care transporta aproximativ 2,2 m.c. lemn de foc, fără documente legale.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor legislației silvice, fiind dispusă confiscarea faptică a materialului lemnos transportat care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Gârcina.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate