Seria evenimentelor dedicate lui Ion Creangă, „Mărțișorul literaturii române”, continuă la Târgu-Neamț

De Mărțișor, Casa Culturii din Târgu-Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu prilejul omagierii povestitorului Ion Creangă. La împlinirea a 186 de ani de la nașterea sa, organizatorii evenimentelor desfășurate pe parcursul a trei zile aduc în atenția nemțenilor și turiștilor frânturi din opera literară și viața marelui scriitor humuleștean. Supranumit „Mărțișorul literaturii române”, Ion Creangă ne-a lăsat o vastă moștenire culturală și o bază esențială care a dezvoltat învățământul românesc: abecedarul.

Această sursă de inspirație, care rezidă în creațiile lui Ion Creangă, a stat la baza concursului național literar-artistic „Creangă la el acasă”, organizat de 1 Martie la Casa Culturii. De asemenea, esența Mărțișorului a fost transpusă cu măiestrie în lucrările expuse de profesorul Ioan F. Munteanu, care au avut ca temă simbolul primăverii.

Astăzi, 2 martie, talentul deosebit al meșterului popular Ionela Lungu, cu ale sale personaje din „Lumea lui Creangă” a adus bucurie la Târgu-Neamț. Membră, din 2006, a Asociației Meșterilor Populari din Moldova, Ionela Lungu este un artist popular ceramist recunoscut în țară și peste hotare. Entuziasmul său molipsitor se reflectă în lutul modelat, menit să aducă zâmbete pe chipul celor din jur și să ofere un strop de veșnicie personajelor lui Creangă.

Spre seară, sala Casei de Cultură a găzduit adulți și copii veniți special pentru a admira prestația actorilor de la Teatrul Național B.P. Hașdeu din Cahul, Republica Moldova. Aceștia au transpus pe scenă piesa de teatru „Amintiri din copilărie”.

Pe 3 martie se încheie periplul în opera și viața lui Creangă, cu o serie de evenimente precum expoziția „Candele vii – Trăitori și Mărturisitori ai Ortodoxiei Românești Contemporane” – artist plastic Aida Șușter Boțan, începând cu ora 9.00. De la ora 17.00, va avea loc un concert de deschidere susținut de Corala „Bazil Anastasescu” Târgu-Neamț, urmat de o conferință literar – religioasă cu preotul Vasile Ioana, moderată de Dan Negru.  Accesul în sala de spectacole se face pe bază de invitație, ce poate fi obținută de la Casa Culturii „Ion Creangă“ Târgu-Neamţ.

Ion Creangă este unic și irepetabil, o figură marcantă a ținutului Neamțului. Evenimentele organizate în memoria sa au scopul de a uni oamenii, de a fi martori ai frumuseții locurilor în care Nică al lui Ștefan a Petrei a crescut și de a ne aminti cu bucurie de copilărie. Așadar, veniți cu mic, cu mare, la Târgu-Neamț, pentru un început de primăvară de poveste.

Consiliul Județean Neamț organizează acest eveniment în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, respectiv Casa Culturii „Ion Creangă“ Târgu-Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate