Sfidare cruntă în apropierea Bisericii din Mărăței: „Păi ce? De aia mi-a dat Dumnezeu două mâini, cu una cer și cu cealaltă iau, hă-hă!”

„(…)sărăcia nu este un viciu, aceasta este un adevăr. Mai știu – și asta nu este mai puțin adevărat – că nici beția nu este o virtute. (…) În sărăcie mai păstrăm încă noblețea sentimentelor înnăscute” scria Dostoievski în Crimă și Pedeapsă.

E drept că nici critica nu-i șade bine omului educat dar sfidarea tinde să scoată la iveală cele mai vehemente reacții.

Lângă biserica din Mărăței (zona centralei ciupercă) stăteau astăzi două personaje masculine în floarea vârstei (maxim 30-32 de ani), îmbrăcate mai mult decât decent, sprijinite de un gard, cu mâna întinsă: „bogdaproste, îmi dai și mie DECÂT 5 lei?”. Unul butona ceva pe un smartphone, celălalt era cu discursul pe repeat și cu faciesul trist la comandă – un soi de muncă în echipă. Între refuzurile trecătorilor (blagosloviți strașnic pentru lipsa de „empatie”) chicoteau cap în cap împărțind frătește ceva comic pe display-ul telefonului. Nu, nu erau de altă etnie dacă la asta v-a dus gândul, e bine de menționat.

Un trecător, de fapt un locatar care ieșise din scara blocului și se îndrepta spre mașină îi întreabă domolind pasul: „Măi băieți, dar la muncă nu v-ar sta vouă bine? Aveți două mâini, două picioare, sunteți tineri, în putere, de ce stați aici la cerșit cât e ziua de lungă?”

Aici intră în scenă sfidarea la care făceam referire: „Păi ce? De aia mi-a dat Dumnezeu două mâini, cu una cer și cu cealaltă iau, hă-hă!”

Nu e de râs și nici de criticat, e de plâns. Dacă la 30 de ani consideri că existența ta tristă trebuie să fie susținută necondiționat de alții fără să dai nimic în schimb, nu știu încotro ne îndreptăm.

Sunt atâția oameni nevoiași în lume, în țară, în oraș care-și poartă cu atâta demnitate condiția încât o asemenea mentalitate nu are cum să nu te revolte. Să o mai aducem în discuție și pe doamna/domnișoara care semnează condica zilnic în fața magazinului Adridan, tot în Mărăței? Cea care se recomandă ca fiind „fata părintelui Mocanu” și care te alintă cu tot soiul de apelative dacă nu îi dai bani, de nu știi ce te-a trăsnit? Nu mai are rost, o știți cu siguranță.

„Decât 5 lei”-ul acela folosiți-l mai degrabă pentru a cumpăra o floare sau un zarzavat de la un bătrân care poate schimbă două autobuze să aibă cu ce-și cumpăra seara o pâine. Sunt atât de mulți și atât de împovărați de neajunsuri încât ajungi să te întrebi dacă mai există vreo fărâmă de dreptate pe lumea asta. Avem, cred eu, o obligație morală de a nu încuraja lenea și nesimțirea.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt