Social-democrații nemțeni vă invită la spectacolul “De ziua ta, Europa!”

Ziua Europei va fi marcată de filiala nemțeană a Partidului Social Democrat printr-un spectacol folcloric multicultural, la care sunt invitați să asiste nemțenii de toate vârstele.

Evenimentul, numit “De ziua ta, Europa!”, are loc marți, 9 mai, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț.

Pe scena așezământului cultural din reședința de județ vor urca ansamblurile comunităților etnice din Piatra Neamț, respectiv Comunitatea Elenă Piatra Neamț, Forumul Democrat German și Comunitatea Rușilor Lipoveni- filialele Piatra Neamț și Brătești, ca reprezentanți direcți ai acestor țări, dar și ansambluri de dans locale cu repertoriu internațional, care vor completa tabloul cu dansuri tradiționale italienești, nemțești, românești, țigănești, machidonești.

Într-o zi ca 9 mai, când accentul se pune pe pacea și unitatea Europei, nimic nu e mai potrivit decât să aducem laolaltă, chiar și într-un oraș așa mic cum e Piatra-Neamț, reprezentanți ai comunităților etnice.

Nu am vrut să ne așezăm la aceași masă, ci pe scenă, unde să se danseze, să se cânte și toată lumea să fie bucuroasă. E o chintesență a unei Europe înconjurată de bucurie, unitate și culoare.”, precizează Carmen Elena Nastasă, vicepreședinte PSD Neamț și vicepreședinte PES activists România.

De Ziua ta, Europa! este un spectacol este dedicat unității, solidarității și conviețuirii pașnice între popoarele bătrânului continent, organizat în baza colaborării dintre PSD Neamț, PES activists România și Casa de Cultură a Sindicatelor- instituție care se dovedește extrem de interesată de orice colaborare în beneficiul cetățenilor.

Mulțumesc colegilor mei pentru implicarea în organizarea acestui spectacol și urez mult succes artiștilor care vor urca pe scenă de Ziua Europei- membri ai ansamblurilor Agoria, Brâul Roșu, Comorile Neamțului, Edelweiss, Niki, Steluțe vesele și Trandafirașii.

Invităm reprezentanții mass- media și nemțenii de toate vârstele să participe la acest spectacol, menit să ofere o imagine cât mai completă a  Europei și să aducă bucurie multiculturală.

>Europa, fii unită!< Acesta este mesajul nostru, de la Neamț.”, transmite Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț.

*Ziua de 9 mai marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de Declarația Schuman, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

comunicat PSD Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate