Șoferii care au parcat neregulamentar, sancționați de Poliția Locală (IMAGINI)

Peste 120 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră, conducătorilor auto care au parcat neregulamentar.

Activitatea de idenficare a celor care nu au respectat prevederile OUG 195/2002 în privința staționărilor/opririlor în zona semnelor de circulație care interziceau aceste lucruri ori a HCL 228/2021, parcând pe trotuare și spații verzi, a avut loc în perioada 08.08.2022 – 22.08.2022, pe raza muncipiului Piatra Neamț, ca urmare a creșterii volumului de trafic, dar și a autosesizărilor și sesizărilor venite din partea cetățenilor.

Acțiunea pe linie specifică de siguranță rutieră a avut și un rol de prevenire și combatere a încălcărilor flagrante a legislației privind circulația pe drumurile publice. În acest context, echipajele Biroului Siguranță Rutieră au aplicat 123 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.230 de lei pentru nerespectarea art. 108 din OUG 195/2002, a art. 8, lit. ”c” și art. 9, lit. ”j” din H.C.L. 228/2021, dar și a Legii 448/2006 privind promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Pentru fluidizarea traficului, astfel de demersuri vor continua și în următoarea perioadă, având în vedere faptul că, odată cu începerea anului școlar, numărul autovehiculelor care tranzitează municipiul Piatra Neamț va crește semnificativ, existând riscul să se creeze blocaje.

Informare și imagini transmise de Poliția Locală Piatra-Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate