Starețul Zenovie de la Mănăstirea Nechit a devenit ţintă politică

Starețul Zenovie de la Mănăstirea Nechit este, ca majoritatea persoanelor care conduc aşezări religioase, subiect de discuţii, supiciuni sau aprecieri.

De multe ori, ca jurnalişti intrăm în contact cu informaţii pozitive sau negative despre aceşti oameni, unele dintre informaţii fiind adevărate, altele false. Din păcate, de la majoritatea acestor aşezăminte religioase au venit în decursul timpului informaţii negative care în parte s-a adeverit dar nu despre asta vrem să vorbim acum, ci despre cum unii folosesc în alte scopuri aceste informaţii.

Recent am aflat din surse de încredere că Starețul Zenovie de la Mănăstirea Nechit a devenit o ţintă politică. Motivul ar fi că acest stareţ ar fi prea prietenos cu liderii politici de stânga şi cam respingător faţă de cei de dreapta.

Nu avem noi de gând acum să-i luăm apărarea unui stareţ, căci prin natura meseriei şi poziţiei lui se presupune ca are cine să îl apere acolo sus, ci doar ne exprimăm uimirea despre cum înţeleg unii politicieni să subordoneze politic tot, inclusiv religia, ceea ce nu e chiar în regulă. Înţelegem că unii politicieni cu comportamente deviante vor să îşi pună oamenii lor peste tot, dar să meargă până acolo încât să îşi dorească să manipuleze şi organizarea conducerii unor chestii religioase, devine un comportament care ar trebui ameliorat medicamentos.

Aşadar, dacă veţi vedea tot felul de atacuri la adresa Starețului Zenovie de la Mănăstirea Nechit e bine să ştiţi de la ce vin. Asta nu înseamnă că ce critică sau dezvăluie unii despre acest stareţ vor fi minciuni 100% ci doar că sopul aducerii la cunoştinţa publicului a unor fapte neortodoxe nu are ca scop principal informarea ci manipularea în scopul creării unei presiuni publice şi de imagine menite să schimbe din funcţie un stareţ care nu a pupat ghiulul unui politician care, fară medicamentaţia necesară, are momente în care se crede un fel de mic Dumnezeu.

I.R.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate