Start și în Moldova: Strângere de semnături pentru recuperarea marilor averi care nu pot fi justificate (VIDEO)

Partidul Umanist Social Liberal a lansat și în Moldova campania de strângere de semnături pentru inițiativa legislativă privind „recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”.

Reuniți în cadrul unei ședinte a Biroului Executiv, liderii PUSL au marcat startul campaniei la Piatra Neamț, care se alătură astfel celorlalte localități din țară unde strângerea de semnături a început deja.

Entuziasmul cu care oamenii au reacționat la lansarea acestei inițiative este o confirmare a faptului că PUSL face o politică pentru ei, iar susținerea acestei inițiative legislative este un răspunsul firesc pentru toți cei care își doresc egalitate în fața legii.

„Putem spune că astăzi, și în Moldova, am trecut la fapte. Susținem această inițiativă legislativă cetățenească, ne dorim ca după ce vom strânge cele 100.000 de semnături să mergem și să depunem proiectul în Parlament. Statul trebuie să recupereze acești bani și să îi folosească pentru oameni. Sperăm ca proiectul să fie depus la începutul următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie”, a declarat deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, în conferința de presă de la închiderea lucrărilor ședinței Biroului Executiv.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate