Supărat că nu și-a primit salariul la timp, un bărbat și-a terorizat fosta patroană, în Piața Centrală din Piatra Neamț

Un conflict izbucnit între 2 persoane, în Piața Centrală din municipiul Piatra Neamț s-a soldat cu constatarea infracțiunii de amenințare și predarea agresorului de către polițiștii locali, agenților de la Poliția Piatra Neamț în vederea continuării cercetărilor și a luării măsurilor ce se impun în astfel de cazuri.

Scandalul a izbucnit în urma unor divergențe mai vechi între două persoane , pe fondul unui litigiu de muncă, în data de 22.03.2023, în jurul orelor 13.00.

A.F., în vârstă de 34 de ani și-a amenințat fosta patroană că o va agresa fizic cu un instrument folosit la tăierea oaselor de origine animală și tranșarea cărnii, motivat fiind de faptul că nu și-a primit salariul după o perioadă îndelungată de muncă. Polițiștii locali de ordine publică l-au depistat pe agresor în zona pieței și l-au condus la sediul Poliției Locale Piatra Neamț în vederea identificării.

Bărbatului i s-au întocmit documentele de constatare a infracțiunii de amenințare și a fost predat lucrătorilor Poliției Municipiului Piatra Neamț pentru continuarea cercetărilor specifice.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate