SURSE: Lista produselor alimentare pentru care Guvernul Ciolacu vrea să reducă prețul la raft

Premierul Marcel Ciolacu a făcut în urmă cu câteva zile o declarație cu privire la reducerea prețurilor la alimentele de bază, după discuțiile purtate cu asociațiile comercianților. În cadrul acestor negocieri, marile lanțuri de magazine au fost de acord să coopereze cu Guvernul în vederea asigurării unui acces mai ușor la alimentele esențiale pentru români.

„Mă bucur că discuțiile cu asociațiile comercianților au un rezultat pozitiv pentru români. Marile lanțuri de magazine sunt de acord să colaboreze cu Guvernul pentru reducerea prețurilor la alimentele de bază, care fac parte din coșul de cumpărături al oricărei familii. (…) Mandatul meu de premier este despre o guvernare care să crească accesul la alimentele de bază, să susțină producătorii și procesatorii locali și să protejeze puterea de cumpărare a românilor, în special a celor cu venituri mici și medii.” , a declarat premierul Ciolacu.

Prin colaborarea cu lanțurile de magazine, Guvernul dorește să creeze oportunități pentru producătorii și procesatorii locali, contribuind astfel la susținerea economiei interne și la asigurarea unui lanț alimentar mai sustenabil.

Obiectivul Guvernului este de a transpune rapid aceste discuții într-o decizie concretă. Potrivit unor informații pe surse, un proiect de ordonanță de urgență va fi pus în transparență decizională mâine dimineață, 28 iunie.

Timp de 3 luni se are în vedere impunerea unui plafon de 20% adaos maxim la procesator și 20% adaos maxim la retail.

Grupele de produse agricole și alimentare la care se propune acest plafon, în vederea scăderii prețului (SURSE):

  • Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități
  • Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%
  • Brânză telemea din lapte de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  • Făină albă de grâu ”000” 1 Kg
  • Mălai standard 1 kg
  • Ouă de găină calibrul M 10 buc.
  • Ulei de floarea-soarelui 1L
  • Carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui)
  • Carne proaspătă porc
  • Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei)
  • Fructe proaspete vrac (mere, prune, pepene roșu, struguri)
  • Cartofi proaspeți albi vrac
  • Zahăr alb tos 1 Kg

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate