Târgul „SEMINȚE CU SUFLET”, la Piatra Neamț – Un eveniment extrem de important pentru cei care înțeleg ce se întâmplă cu lumea

Astăzi, în ultima zi a lunii septembrie, începând cu ora 10:00, la Piatra Neamț are loc un eveniment deosebit de important – Târgul „Semințe cu Suflet” – în cadrul căruia oamenii pot dona, schimba sau pot primi semințe culese cu mult drag de alți participanți, lucru care, pentru noi, ca oameni, și pentru planeta noastră poate însemna un nou început, o nouă speranță la „mai bine”.

Târgul se desfășoară pe Bulevardul Republicii numărul 17, la Casa Cărții, adunând oameni din toate zonele țării, iar voluntarii pot dărui semințe reproductibile, culese din grădinile proprii (legume, fructe, flori, plante aromatice), lăstari de diverse plante, plante de ghiveci sau la ghiveci, pomi și arbuști fructiferi cu rădăcină, etc.

Roadele s-au copt, iar sufletiștii au purces cu grijă și migală la recoltarea semințelor pe care le vor oferi in dar celor care vor ști să le prețuiască. Și ne continuăm activitatea cu speranța ca măcar o parte dintre cei care primesc semințe de la noi să înțeleagă mesajul nostru și sa aibă bunăvoința de a dărui mai departe, la rândul lor, din ceea ce produc, poate chiar sa devină „Sufletiști”, de ce nu?

transmit organizatorii evenimentului.

Așadar, dacă aveți o grădină sau vă doriți să cultivați în ghivece plante deosebite, să învățați tainele îngrijirii acestora și, de ce nu, să oferiți din semințele adunate de dumneavoastră și din experiența proprie, aici este locul potrivit.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate