Tragedie în Piatra-Neamț. O femeie și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar

La data de 26 aprilie, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, în municipiul Piatra-Neamț.

În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul, care circula pe ruta Piatra-Neamț-Bacău, ar fi surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Piatra-Șoimului, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Din nefericire echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul femeii.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

a transmis insp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

La ora 14:33, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în care o persoană a fost lovită de un tren transport persoane în municipiul Piatra Neamț trenul se deplasa în direcția Piatra-Neamț – Bacău.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.
Ajunse la locul producerii evenimentului, forțele de intervenție au identificat o femeie de 42 de ani fără semne vitale.

a transmis căpitan Irina Popa – ISU Neamț

Condoleanțe familiei!

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate