Tragedie în Ștrandul din Piatra-Neamț. Un bărbat înecat nu a mai putut fi resuscitat

La data de 3 iulie, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat a fost scos din piscină, din Ștrandul Piatra-Neamț, în stare de inconştienţă.

Bărbatul ar fi coborât pe scară, în zona bazinului unde adâncimea este de 3 metri, fiind observat pe fundul bazinului și scos la suprafață de salvamari și oamenii care se aflau la piscină. Acesta nu era însoțit de alte persoane și nu se cunosc, până în prezent, detalii cu privire la identitatea acestuia.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare persoanei, însă din păcate a fost constatat decesul.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează în continuare verificări pentru stabilirea identității bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili, cu exactitate, circumstanțele producerii acestui eveniment.

a transmis IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate