ULTIMA ORĂ/ Accident cu victime în Vânători- Neamț

Astăzi, 12 septembrie, în jurul orei 10:30, s-a produs un accident rutier cu victime, în comuna Vânători Neamț.

După apelul la 112, la locul solicitării s-au deplasat polițiștii rutieri, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Târgu Neamț.

Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șase persoane. În urma evenimentului rutier persoană a rămas încarcerată.

Pompierii au acționat pentru descarcerarea unui bărbat în vârstă de 67 de ani, pasager într-un autoturism, potrivit primelor informații oferite de lt. Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Aceasta a fost preluat de echipajul Ambulanței și transportat la spitalul din Târgu Neamț.

În urma accidentului rutier, alte două persoane au necesitat îngrijiri medicale. Două femei de 49 și 70 de ani au fost preluate de un echipaj de la SAJ Neamț în vederea transportului la Compartimentul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamț.

La ora scrierii acestui articol (11.10), traficul nu este blocat. Se circulă, polițiștii dirijează.

Militarii de la ISU Neamț au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Revenim cu informații.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate