Umilință maximă la PNL Bicaz. S-au făcut de tot râsul…

Primăria Bicaz a primit de la Consiliul Județean Neamț, la ultima ședință a CJN, suma de 600.000 lei pentru cofinanțarea necesară terminării investițiilor de la spitalul din Bicaz. Suma a fost alocată în urma unui demers al primarului orașului Bicaz, domnul Nicolae Sălăgean, care a mers de nenumărate ori la Consiliul Județean și a făcut toate actele necesare pentru a obține acești bani.

Deși nu a trecut mult timp de când consilierii PNL din Consiliul Local Bicaz s-au opus mutării unor sume de bani de la alte investiții la terminarea celor de la spital, deși consilierii județeni PNL voiau sa taie din suma alocată Bicazului 200.000 de lei pentru a fi dată comunei Ceahlău, unde PNL are interese, am văzut că Bogdan Ardeleanu, liderul liberalilor din Bicaz se laudă că la inițiativa lui Bicazul a primit acești bani de la Consiliul Județean.

Trecând repede peste minciuna penibilă a domnului Ardeleanu și peste faptul că probabil nici nu știe cum arată ușa președintelui Consiliului Județean, faptul că Ionel Arsene de la PSD ar fi dat bani Bicazului la solicitarea unui consilier local PNL este cea mai mare umilință a celor de la PNL Bicaz. După ani de zile în care cei de la PNL Bicaz nu au fost în stare să obțină mai nimic de la propriul guvern PNL, cu prim ministru PNL și președinte de țară PNL, declară singuri că au ajuns să se roage de Ionel Arsene de la PSD, iar acesta să-i ajute mai mult și mai repede decât au fost ajutați de propriul lor partid.

Nu știm cine le face strategia de comunicare celor de la PNL, dar să spui o minciună care să te facă de râs în halul acesta, o minciună căreia chiar nu-i înțelegem rostul, este de-a dreptul hilar. Când toți liderii județeni ai PNL Neamț fac ca toate „arătările1 și îl acuză pe Ionel Arsene că împarte banii pe criterii politice, vine PNL Bicaz și zice că nu e deloc așa, că ei au cerut o sumă de bani și Ionel Arsene le-a dat cu 200.000 lei în plus. Păi cum mai spune acum PNL Neamț că Ionel Arsene împarte banii pe criterii politice?

I.R.

Vezi mai multe știri pe Ziar Bicaz

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate