Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital, mașina luase foc [FOTO/ Grumăzești, Neamț]

Vineri, 29 iulie, în jurul orei 17:25, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autoturism în comuna Grumăzești.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și membri ai SVSU Grumăzești

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la un autoturism staționat.

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 28 de ani, a suferit arsuri la nivelul căilor aeriene și a membrelor superioare. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SMURD, ulterior fiind predat unui echipaj de la SAJ și transportat la spital.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a declarat lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Potrivit sursei citate, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric (folosirea unui generator cu defecţiuni sau supraîncălzit).

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate