Un șofer din Neamț, depistat cu „praf” la bord. Și nu era de copt

De sărbători, cel mai folosit praf este cel de copt… Se pare că nu toată lumea gândește la fel… cel puțin nu protagonistul testării din imagine, din Roman, depistat de polițiști.

Este perioada sărbătorilor, o perioadă în care vom înregistra valori de trafic crescute.

Conduceți prudent!

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat în trafic un bărbat, de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Lupu, din municipiul Roman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cocaină.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

a transmis IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate