Unii sărbătoresc ca-n basme, 3 zile și 3 nopți. Problema e că pun în pericol viețile oamenilor nevinovați

În noaptea de 26 decembrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din Sagna, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Urecheni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

Polițiștii nemțeni vă recomandă să circulați prudent, să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante în trafic, să respectați limitele legale de viteză și să păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă în fața dumneavoastră, în special în condiții meteo nefavorabile (ceață, carosabil umed, etc.).

Totodată, pentru prevenirea oricăror evenimente negative, polițiștii rutieri vă sfătuiesc să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum, și să respectați celelalte norme rutiere.

Cum afectează alcoolul conducerea unui vehicul?

Alcoolul încetinește activitatea sistemului nervos central iar consumul de alcool îți poate afecta condusul autovehiculului prin faptul că acesta cauzează:

  • Deficiențe de vedere;
  • Încetinirea reflexelor;
  •  Reducerea concentrării și a vigilenței;
  • Crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina sa adormi la volan;
  • Dificultăți în interpretarea informațiilor senzoriale;
  • Dificultăți în desfășurarea mai multor activități în același timp (ex: păstrarea benzii și a direcției, în timp ce te concentrezi la traficul din jur);
  • Supraestimarea propriilor abilitați, ceea ce te poate determina sa îți asumi riscuri;
  • Nerespectarea regulilor de circulație.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic nu conduceți dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive!

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate