Vânzarea „pe nimic” a terenului Casei Lalu, nulă. Statul nu și-a exercitat dreptul de preempțiune (VIDEO)

Despre fărădelegile produse în cazul Casei Lalu (actualul Palat al Copiilor), monument istoric din Piatra-Neamț, în urma cărora terenul a fost vândut la bucată am mai scris. Gravitatea faptelor este confirmată și de directorul Direcției Județene pentru Cultură Neamț, care a precizat că monumentul istoric reprezintă atât clădirea, cât și terenul și anexele.

„Noi am descoperit faptul că o parte din terenul Casei Lalu a fost înstrăinat, fără ca statul român să își exercite dreptul de preempțiune, lucru care este ilegal și face nulă vânzarea acestuia către terțe persoane. Este un dosar la Curtea de Apel Bacău, să vedem cum se va finaliza acest dosar și cine sunt responsabilii care au înstrăinat acest teren fără să parcurgă procedura legală. Practic, acest teren a fost vândut, din câte știu eu, în timpul administrației domnului primar Gheorghe Ștefan. Așteptăm rezultatele cercetărilor.”, a declarat Rocsana Josanu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Neamț, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural din 27 septembrie.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate