VIDEO – Cealaltă față a primarului de la Roman în privința problemei apei potabile

Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman a fost invitat în plenul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde s-a discutat problema alimentării cu apă potabilă a municipiului Roman.

Lipsit de presiunea politică și de discursul extrem de agresiv și manipulator al șefilor lui de partid, primarul de la Roman a expus foarte corect problema apei de la el din oraș, a explicat clar ce se întâmplă, a recunoscut că de 10 ani nu s-a făcut ce trebuia, că nu e afectată toată populația de livrarea cu presiune redusă a apei, ci doar 30%, și a arătat că este foarte bine ancorat în realitate. Primarul Leonard Achiriloaei cunoaște în amănunt problema lipsei efective a apei în puțurile de alimentare a orașului, știe că majoritatea conductelor sunt depășite ca termen de viață și nu au fost schimbate, că sunt pierderi nepermis de mari, cum de altfel știe foarte clar că nu se pot accesa bani europeni decât pentru extinderi de rețele, iar pentru schimbarea conductelor banii trebuie să vină din resurse de la bugetul local sau să fie alocați de guvern.

Desigur că aflat într-un context cu toți șefii de instituții din Neamț, primarul de la Roman nu a mai susținut sau promovat discursul politic livrat de PNL romașcanilor, cu PSD vinovat, Arsene, Apa Serv și alte acuzații care nu au nicio legătură cu nimic decât cu circul politic.

Este de apreciat că primarul de la Roman s-a desprins de șefii politici care erau prezenți nemotivat la toate discuțiile cu ApaServ sau alte autorități, deși nu aveau nicio treabă acolo decât să se măscărească politic, și a reușit să se așeze corect la masă și să poarte o discuție tehnică în favoarea rezolvării problemei romașcanilor. Acum mai rămâne ca șefii lui politici, George Lazăr, Laurențiu Leoreanu și Țapu Eugen, să îl lase să facă ce și-a propus și nu cumva să îl pună să facă scandal și să blocheze totul în speranța că așa ar putea aduna capital politic, chiar dacă asta ar fi în defavoarea romașcanilor.

Iată câteva secvențe din ședința unde vorbește primarul Leonard Achiriloaei nu membrul PNL Leonard Achiriloaei,

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate