Asfalt la Icușești, pe lotul 2, în cadrul Axei strategice rutiere 3

După asfaltul turnat înaintea Sărbătorilor Pascale pe strada Izvoare din Piatra-Neamț, pe lotul 1 din cadrul „Axei rutiere strategice 3: Neamț – Bacău – Reabilitare și modernizare axa de transport Piatra-Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icușești – limită județul Bacău“, unul dintre cele mai ample proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere nemțene, zilele trecute s-a turnat asfalt pe un alt segment, de data aceasta din lotul 2. Este vorba despre 16 kilometri de drum de pe raza satului Icușești, unde s-a intervenit pentru turnarea primului stat de asfalt, cel de bază.

Până la această fază, a fost necesar să se realizeze lucrările la fundația drumului, realizarea podurilor și podețelor, a acceselor laterale, a casetelor betonate și a supralărgirii. În paralel, se execută lucrări de balastare pe alți 4 kilometri, iar după obținerea maturității bazei, va începe turnarea asfaltului. Este un proiect complex, de importanță regională, prin care vom pune la punct o parte importantă a infrastructurii rutiere nemțene și de aceea urmăresc îndeaproape execuția lui conform graficului și standardelor!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Proiectul „Axa rutieră strategică 3: Neamț – Bacău – Reabilitare și modernizare axa de transport Piatra Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icușești – limită județul Bacău“ a început cu reabilitarea străzii Izvoare din municipiul Piatra-Neamț, cuprinsă în tronsonul 1.

Investiția se realizează pe trei tronsoane: Piatra-Neamț – Horia, Horia- Ion Creangă și Ion Creangă – Icușești – limita cu județul Bacău. Valoarea totală a lucrărilor prin care se vor moderniza cei 70 de kilometri din cadrul axei este de 165,7 milioane de lei, din care 151 de milioane de lei provin din fonduri europene.

În cadrul proiectului sunt incluse lucrări pentru 104 poduri și podețe, 18 km de șanțuri betonate, 105 drumuri laterale ce vor fi amenajate pentru accesul la acest drum județean, 2,5 km rigole pentru scurgerea apei.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate